Vineri 1 Noiembrie 2019 în cadrul conferinţei SMART LAW CONFERENCES – Jurisprudenţa Curţii de Apel Craiova. Dezbateri şi soluţii practice, organizată de Curtea de Apel Craiova în colaborare cu Editura Universul Juridic, Uniunea Naţională a Barourilor din Româna şi Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova, a avut loc lansarea Revistei Române de Jurisprudenţă nr.3/2019.Prin acest număr al revistei, Curtea de Apel Craiova și-a propus să pună la dispoziția juriștilor și a tuturor persoanelor interesate jurisprudența acestei instanțe, în toate materiile dreptului, dar si articole și comentarii ale judecătorilor curții. Au luat cuvântul în calitate de speaker la conferinţă:
Judecător Adina Ponea, preşedinte Curtea de Apel Craiova, moderator – Mijloace de unificare a practicii juridice
Profesor universitar doctor, judecător Evelina Oprea, membru Consiliul Superior al Magistraturii – Colaborare şi încredere între magistraţi şi avocaţi
Lector universitar doctor, judecător Elisabeta Roşu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Cererea de intervenție accesorie în procedura dezlegării unor chestiuni de drept de către ICCJ. Admisibilitate
Dr. Nicoleta Țăndăreanu, redactor-șef RRDJ
Profesor universitar doctor, avocat Valeriu Stoica, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Dreptul potestativ de rezoluțiune
Profesor universitar doctor, avocat Traian Briciu, președinte, Uniunea Națională a Barourilor din România – Trei probleme de practică judiciară privind efectul devolutiv al apelului
Judecător doctorand Gabriela Alexandroiu – Aspecte jurisprudențiale privind distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane și infracțiunea de proxenetism
Judecător doctor Mircea Șelea – Suportul tehnic în cadrul măsurilor de supraveghere
În perioada 23-27 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova a fost gazda vizitei de studiu a unei delegaţii de judecători din Polonia, Germania şi Italia în cadrul programului de schimb de magistraţi, al Rețelei Europene de Formare Judiciare (EJTN), intitulat Programme d׳Echanges des Autorités Judiciaires ( Program de schimb al autorităţilor judiciare). Programul vizitei a inclus vizitarea Curţii de Apel Craiova şi a instanţelor din raza teritorială precum şi întâlniri cu magistraţii din cadrul secţiilor penale, civile, comerciale şi de contencios administrativ şi fiscal. Scopul principal al acestei vizite a fost de a cunoaşte sistemul judiciar românesc, aspectele practice din activitatea desfăşurată în cadrul şedinţelor de judecată şi modalităţile în care se aplică dreptul european şi Conventia Europeana a Drepturilor Omului.Participarea la şedinţele de judecată, schimbul de opinii şi împărtăşirea experienţei între judecători a fost un bun prilej pentru dezvoltarea culturii judiciare europene bazată pe încredere reciprocă între autorităţile judiciare din spaţiul european comun.
Prin decizia nr. 9/2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova, in scopul îmbunătăţirii accesului justiţiabililor la justiţie, începând cu data de 10 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova şi instanţele din raza sa de activitate vor utiliza aplicaţia informatică „InfoDosar”, accesibilă la adresa de internet: Info Dosar si Fisa Dosar
Astfel, căutând după numărul de dosar, la un computer conectat la internet, se obţin informaţii legate de traseul dosarului (toate instanţele la care a fost înregistrat dosarul), data înregistrării, obiectul, stadiul procesual, termenele de judecată şi dispoziţiile instanţelor la fiecare dintre acestea, detaliat pentru fiecare instanţă. Prin autentificarea cu o parolă de acces, pusă exclusiv la dispoziţia părţilor, se pot vizualiza în integralitatea lor şi unele documente din dosarul selectat (documente emise de instanţă şi editate în ECRIS care sunt închise şi documentele depuse la dosar sau emise de instanţă scanate şi ataşate în ECRIS).
Cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, Curtea de Apel Craiova a organizat în data de 23.10.2015 , Ziua porţilor deschise, eveniment la care au participat elevi, studenţi, reprezentanţi ai mass-media, reprezentanţi ai societăţii civile şi toate persoanele interesate să cunoască specificul activităţii instanţelor, asigurându-se accesul lor în zonele de interes ce reprezintă relevanţă pentru activitatea instituţiei (săli de judecată, arhive, registratură). Sediul Curţii de Apel Craiova a fost vizitat de justiţiabili, precum şi de 2 grupuri de studenţii din cadrul Facultăţilor de Drept şi Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova si a Universităţii Spiru Haret. Au fost furnizate informaţii vizitatorilor cu privire la importanţa Zilei Europene a Justiţiei şi au fost puse la dispoziţia acestora broşuri privind „Ziua uşilor deschise -25 octombrie Ziua europeana a justiţiei civile”, „Organizarea sistemului judiciar în România” „Admiterea în magistratură”,”Îndrumar de (in)admisibilitate la CEDO” şi a fost lansată broşura”Uniunea Europeană, o construcţie necesară şi viabilă pentru Europa ”. S-a realizat o selecţie de modele de cereri uzuale în materie penală şi civilă din ghidul practic lansat oficial de Consiliul Superior al Magistraturii, care au fost puse la dispoziţia justiţiabililor în „Sala paşilor pierduţi”.
În data de 22 mai 2014 la sediul Curţii de Apel Craiova a avut loc întâlnirea trimestrială a purtătorilor de cuvânt din cadrul tribunalelor Gorj,Olt, Dolj şi Mehedinţi şi judecătoriilor arondate acestor instanţe medierea întâlnirii fiind asigurată de membrii Biroului de Informaţii şi Relaţii cu Publicul din cadrul Curţii de Apel Craiova-judecător Ionel Grigorie – purtător de cuvânt, judecător Aurelian Stelian Cadea – înlocuitor al purtătorului de cuvânt şi expert Andra Liviana Dincă. Prima temă pusă în discuţie s-a referit la modificările aduse Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, aprobate prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.573 din 06 mai 2014. Stadiul aplicării ,,Protocolului de colaborare privind educaţia juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar,, încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii a fost a doua temă abordată în cadrul întâlnirii. În acest sens membrii Biroului de Informaţii şi Relaţii cu Publicul din cadrul Curţii de Apel Craiova au expus modalitatea în care au realizat acest lucru, prin vizite la trei licee din municipiul Craiova în cadrul cărora au avut loc expuneri privind domeniul dreptului, activitatea instanţelor de judecată cu distribuirea de materiale informative şi vizite ale elevilor la sediul Curţii de Apel Craiova. S-a discutat de asemenea despre impactul intrării în vigoare a noului Cod penal şi a Noului Cod de procedură penală. Cu această ocazie s-a constatat că, purtătorii de cuvânt au procedat la aducerea la cunoştinţa opiniei publice a noilor dispoziţii penale şi procesual penale,fie prin distribuirea de materiale în acest sens, mass-media( Tribunalul Gorj),prin participări la emisiuni televizate( Tribunalul Mehedinţi şi Judecătoria Drobeta Turnu Severin) sau prin invitarea mass media la conferinţe la sediul instanţei (Tribunalul Olt). S-au mai evidenţiat problemele curente privind informaţiile oferite presei conform legii 544/2001, Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, fiind subliniată necesitatea păstrării unei bune relaţii cu media prin oferirea la timp şi corect a informaţiilor solicitate.
Vineri, 25.10.2013, începând cu orele 13.00, Curtea de Apel Craiova invită la sediul din str.Constantin Brâncuşi, nr.5A, elevi, studenţi, justiţiabili, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi pe toţi cei interesaţi să participe la „Ziua porţilor deschise”. Această acţiune organizată cu ocazia „Zilei europene a justiţiei civile” se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie şi îşi propune să contribuie la consolidarea relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie, magistraţii şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public transparent, care dă dreptul cetăţenilor să-şi rezolve disputele private şi să-şi afirme drepturile. Agenda manifestării cuprinde în principal vizitarea compartimentelor din structura instanţei, prezentarea şi utilizarea echipamentelor electronice de tip info-chioşc destinate justiţiabililor, informarea publicului cu privire la modificările aduse de noile coduri, precum şi asigurarea transparenţei activităţii instanţelor, de natură să permită cetăţenilor să-şi formeze o reprezentare clară a imaginii reale a etapelor pe care le parcurge un dosar până la soluţionare, la modalitatea de accesare şi aflare a soluţiilor dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova sau a altor informaţii utile puse la dispoziţie pe site-ul Curţii de Apel Craiova, precum şi difuzarea Ghidurilor de orientare pentru justiţiabili participanţilor la această manifestare dar şi a altor broşuri informative. Ne revine deosebita onoare de a adresa mass-media invitaţia de a participa la eveniment.Primirea şi înregistrarea participanţilor se va realize în intervalul orar 12.30-13.00 în holul central al instituţiei, urmând ca vizita să se desfăşoare până la orele 15.00
În perioada 2-6 iunie 2013 se va desfăşura la Sinaia ultimul seminar, din seria de trei, ce au avut ca obiectiv pregătirea profesională a judecătorilor, în materie penală, abordându-se problematica generată de implementarea Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2008/947/JHA din 27 noiembrie 2008, cu accent pe executarea pedepselor fără privare de libertate precum si particularităţi lingvistice din legislaţia celor doua state, România şi Belgia. Acest ultim seminar iniţiat de Curtea de Apel Craiova finalizează proiectul “Dual Training Programme for Judges on Criminal Matters and Legal Language”, pentru care Curtea de Apel Craiova a obţinut finanţare nerambursabilă, proiect aprobat de Comisia Europeană prin Decizia din 23.08.2012. Alături de judecătorii de la Curtea de Apel Craiova şi Curtea de Apel din Mons în calitate de invitaţi vor participa judecători de la Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Oradea Lucrările seminarului vor fi conduse de un trainer internaţional, expertconsultant în materia reformei în justiţia penală, iar alături de acesta vor susţine prezentări reprezentanţi ai sistemului judiciar din România şi Belgia.
În continuarea campaniei “Pentru justiţiabili”, lansată în anul 2011 de Curtea de Apel Craiova, în data de 17 mai 2013, la sediul Curţii de Apel Craiova a avut loc seminarul cu tema “Accesul cetăţeanului la CEDO”, seminar organizat de Curtea de Apel Craiova în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe – Direcţia Agent Guvernamental pentru CEDO. La lucrările seminarului au participat din partea Direcţia Agent Guvernamental pentru CEDO, doamna Catrinel Brumar si domnul judecător detaşat Gabriel Caian,alături de judecători de la Curtea de Apel Craiova şi de la instanţele arondate.
În perioada 22-26 aprilie 2013 se desfășoară la Craiova cel de-al doilea seminar dintr-o serie de trei ce au ca scop pregătirea profesională a judecătorilor, în materie penală, abordându-se problematica generată de implementarea Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2008/947/JHA din 27 noiembrie 2008, cu accent pe executarea pedepselor fără privare de libertate.Alături de judecătorii de la Curtea de Apel Craiova şi Curtea de Apel din Mons în calitate de invitaţi vor participa judecători de la Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Oradea. Lucrările seminarului vor fi conduse de un trainer internaţional, expert-consultant în materia reformei în justiţia penală, iar alături de acesta vor susţine prezentări reprezentanţi ai sistemului judiciar din Belgia. Seminarul se desfăşoară în baza proiectului “Dual Training Programme for Judges on Criminal Matters and Legal Language”, pentru care Curtea de Apel Craiova a obţinut finanţare nerambursabilă, proiect aprobat de Comisia Europeană prin Decizia din 23.08.2012
În perioada 18-22 martie 2013 se desfășoară la Mons ( Belgia ) primul seminar dintr-o serie de trei ce au ca scop pregătirea profesională a judecătorilor, în materie penală, abordându-se problematica generată de implementarea Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2008/947/JHA din 27 noiembrie 2008, cu accent pe executarea pedepselor fără privare de libertate.Alături de judecătorii de la Curtea de Apel Craiova şi Curtea de Apel din Mons în calitate de invitaţi vor participa judecători de la Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Oradea Lucrările seminarului vor fi conduse de un trainer internaţional, expert-consultant în materia reformei în justiţia penală, iar alături de acesta vor susţine prezentări reprezentanţi ai sistemului judiciar din Belgia.Seminarul se desfăşoară în baza proiectului “Dual Training Programme for Judges on Criminal Matters and Legal Language”, pentru care Curtea de Apel Craiova a obţinut finanţare nerambursabilă, proiect aprobat de Comisia Europeană prin Decizia din 23.08.2012
În perioada 04-07 martie 2013, Curtea de Apel Craiova este gazda unui work-shop organizat în baza Acordului de parteneriat încheiat cu cu centrul de formare profesională “ The European Training Center Copenhagen ” din Danemarca, eveniment ce se înscrie în programul de activitaţi profesionale, aprobat pentru anul în curs, pentru celebrarea a 20 de ani de la înfiinţarea Curţii de Apel Craiova. Întâlnirea are ca temă “Managementul proiectelor cu finanţare europeană” şi se adresează preşedinţilor, vicepreşedinţilor şi managerilor economici ai curţilor de apel, lucrările seminarului fiind conduse de traineri din cadrul The European Training Center Copenhagen. La acest work-shop participă preşedinţii şi managerii economici de la Curtea de Apel Craiova, Iaşi, Constanţa, Cluj, Oradea, Ploieşti, Timişoara, Braşov şi Târgu-Mureş, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei.
La data de 27 aprilie 2012, la sediul Curţii de Apel Craiova a avut loc o masă rotundă prilejuită de întâlnirea judecătorilor de la instanţele din raza Curţii cu reprezentanţi ai Direcţiei Agentul Guvernamental pentru CEDO – doamna Irina Cambrea – Director şi domnul Gabriel Caian – judecător ataşat în cadrul Direcţiei.Au fost prezentate următoarele teme:
Principii şi cerinţe consacrate în jurisprudenţa CEDO privind aplicarea articolului 6 paragraf 2 din Convenţie;
Principii şi cerinţe consacrate în jurisprudenţa CEDO privind aplicarea articolului 5 paragraf 3 din Convenţie;
Aspecte relevante din jurisprudenţa CEDO în materia art.8 din Convenţie, sub aspectul vieţii de familie;
Art.6 din Convenţie, sub aspectul motivării hotărârilor.