Informatii privind activitatea specifica a Curtii de Apel Craiova
Informaţiile privind activitatea specifică a Curţii de Apel Craiova
Informaţiile referitoare la activitatea de judecată şi la celelalte activităţi auxiliare acesteia, cum sunt cele privind dosarele de judecată, sunt disponibile, în condiţiile legii, la Arhiva Civilăşi Comercială şi la Arhiva Penală, precum şi la Registratură. Deasemenea aceste informaţii sunt disponibile şi în sistem informatizat ECRIS.
Scoaterea din incinta instanţei a dosarelor, actelor şi lucrărilor, în afara cazurilor prevăzute de lege şi de Regulamentul de ordine interioară, este interzisă.
Dosarele şi registrele instanţei privitoare la activitatea de judecată sunt publice şi pot fi consultate de orice persoană solicitantă care justifică un interes legitim, precum şi de ziariştii acreditaţi, cu respectarea ordinii şi măsurilor de asigurare a integrităţii documentelor. Cererea, cu datele de identificare a solicitantului, se va depune la dosarul cauzei. Ea va fi aprobată de salariatul care coordonează activitatea compartimentului arhivă, ţinând seama de priorităţile impuse de buna desfăşurare a procesului în cauza respectivă.
Dosarul va fi studiat numai în arhivă, după identificarea şi notarea numelui şi prenumelui solicitantului, verificându-se actul de identitate, procura şi delegaţia, precum şi integritatea dosarului la restituire. Au prioritate de consultare a dosarului cauzei procurorul, părţile, experţii şi interpreţii desemnaţi în cauză, avocaţii sau reprezentanţii părţilor.
Dosarele ale căror cauze au fost sau sunt judecate în şedinţă secretă, precum şi cele privind autorizarea efectuării percheziţiilor şi confirmarea şi autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice pot fi consultate numai de către persoanele arătate la alineatul precedent, în condiţiile legii; în acelaşi mod vor fi soluţionate şi cererile privind documentele şi evidenţele speciale ale instanţei care presupun confidenţialitate.
Eliberarea copiilor după documentele aflate la dosare urmează în mod corespunzător regulile prevăzute mai sus.
Dreptul la liberul acces la informaţii privind activitatea judiciară poate fi restrâns, în condiţiile legii, atunci când aceasta se face în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale sau când interesele minorilor ori protecţia vieţii private a părţilor în proces o impun. Acest drept poate fi restrâns şi atunci când, în împrejurări speciale, instanţa apreciază că publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.